„Adi,** roagă-te!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Preotul care a botezat fetițele fotbalistului a ținut ieri o
slujbă bizar de asemănătoare cu o analiză a defectelor
decarului

E duminică dimineață, astfel că un singur loc strânge românii
laolaltă mai ceva decât oricare altul din Firenze. Este vorba de
biserica română din Florența, Înălțarea Domnului, unde ieri
bineînțeles că toată lumea vorbea despre noile pățanii ale lui
Mutu.
Reușim să ne strecurăm înăuntru, unde cuvintele părintelui Coman
(foto) ne izbesc. Slujba aduce izbitor de mult cu o lecție care i
s-ar putea preda chiar și la 31 de ani lui Mutu: „Mândria e un
păcat diavolesc! Nu e rușinos să-ți ceri iertare. E rușinos să
nu-ți ceri!”. Părintele Coman vorbește rar și, deși o face la modul
general, atinge exact ce i se reproșează de obicei lui „Il
Fenomeno”. Rostește cuvinte ca „anturaj”, „depărtarea de Dumnezeu”,
„desfrâu” și din nou „mândrie”. Mândria ca fundament pentru toate
celelalte.

„Să
persevereze în rugăciune”

La final, în dialogul cu noi, părintele ne asigură că nu se referea
neapărat la Mutu, despre care are doar cuvinte de bine: „A fost de
bună credință atunci când a luat medicamentul, deci trebuie să
spere că va fi iertat. Trebuie și să se roage la Dumnezeu pentru
asta. Oricum, eu cred că va veni cer senin după norii care s-au
adunat asupra sa. Doar prin perseverență în rugăciune va învinge”.
Nu ne putem reține un zâmbet al neîncrederii în capacitatea lui Adi
de a cere ajutorul Domnului. Părintele românilor din Firenze,
trecut prin multe și ajuns acum la vârsta senectuții, observă și
face o remarcă mai laică: „Trece el și de asta, că doar i se spune
„Il Fenonemo” aici, nu?”

Părintele Petre Coman,
fragmente din slujba de ieri

…și s-a trezit singur și părăsit de prieteni, căci
prietenii nu sunt cei cu care bei un pahar, ci aceia care te ajută
cu altruism! Cel care familie ar trebui ca timpul liber să-l
petreacă mai mult împreună cu familia, căci familia e cel mai sfânt
loc unde poți fi!

„Să se
întoarcă în România!”

Cei care locuiesc în același imobil cu Adrian Mutu, pe Via
Bolognese din Florența, ar prefera să nu-l mai aibă pe acesta prin
preajmă! Motivele sunt multiple. În primul rând, dezavantajele
directe, cum ar fi desele vizite făcute de ziariști în căutarea
unei fotografii cu fotbalistul în mediul familiar. Apoi, este vorba
de faptul că, implicat fiind într-un nou scandal de dopaj, Mutu nu
mai este privit acum drept un vecin onorabil. Ocupant al unui
apartament exclusivist, alături de familia sa, fotbalistul nu e
foarte popular printre vecinii săi. Reporterul ProSport a avut un
dialog cu doi dintre aceștia, care, refuzând să-și dea numele, s-au
declarat agasați de vizitele ziariștilor și au transmis un mesaj
clar: „Luați-l și duceți-l cu voi în România! Preferăm în locul lui
un vecin mai puțin celebru și mai puțin amestecat în tot felul de
scandaluri publice”.
Oricum, pe tabloul cu butoanele interfonului imobilului în care
locuiește și familia Mutu (foto mic), numele fotbalistului nu
apare, probabil pe motiv de discreție.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Patru nume pot pleca de la FCSB
Patru nume pot pleca de la FCSB
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru.…
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
×